Crearea de spații online care sunt sănătoase, incluzive și promovează sentimentul de apartenență este unul dintre principalele obiective ale Riot. Suntem norocoși că împărtășim acest obiectiv cu o mulțime de parteneri extraordinari din diverse spații digitale, jocuri și comunități online. 

Ziua de azi marchează inaugurarea Provocării ''Crearea de design pentru prosperarea digitală'', pentru a cărei găzduire în comun fac echipă Riot și IDEO. Această provocare este inspirată de activitatea celor de la Fair Play Alliance (FPA) și de la Centrul Joan Ganz Cooney din cadrul Sesame Workshop în scopul de a pune bazele ''Prosperării digitale'', o abordare inițiată în domeniu în scopul de a construi interacțiuni sănătoase și comunități rezistente în spațiile jocurilor online. 

Ce înseamnă designul pentru prosperarea digitală șI care sunt oamenii din spatele său

FPA și Centrul Joan Ganz Cooney definesc prosperarea digitală ca rezultatul final al unor spații online create cu intenția de a stimula sentimentele de bunăstare, realizare și apartenență, precum și relațiile apropiate la nivel de persoane, grupuri și comunități.

FPA, înființată în 2017, este o inițiativă la nivelul întregii industrii a peste 250 de companii de gaming din întreaga lume, inclusiv Riot, care colaborează pentru a încuraja comunitățile și interacțiunile sănătoase dintre jucători. Weszt Hart de la Riot este un actor cheie al activității de promovare a prosperării digitale, alături de Kimberly Voll (de la Brace Yourself Games), unul dintre fondatorii FPA, și Natasha Miller (de la Activision Blizzard).

Aici intră în scenă Centrul Joan Ganz Cooney din cadrul Sesame Workshop, un laborator independent de cercetare și inovare axat pe provocările încurajării unor copii mai inteligenți, mai puternici și mai îngăduitori într-un peisaj media care se schimbă rapid. Centrul Cooney a făcut echipă cu FPA pentru proiectul ''Crearea de design pentru prosperarea digitală'', deoarece membrii săi știu că viitorul digital va fi o experiență colectivă pentru noi toți – inclusiv pentru copii – și că este ceva ce poate fi abordat cu succes doar împreună.

Prosperarea digitală depășește nivelul jocurilor, însemnând să facem toate spațiile digitale mai sigure, atât acum, cât și pentru generațiile viitoare. FPA și Centrul Cooney cooperează cu o listă tot mai mare de colaboratori, pentru a crea și încuraja o colecție de abordări bine întemeiate, promițătoare și demonstrate, în scopul elaborării unui ghid pentru prosperarea digitală. Puteți afla mai multe informații despre proiectul ''Crearea de design pentru prosperarea digitală'' pe site-ul FPA.

Deschiderea provocării de inovare pentru toată lumea

Pe parcursul ultimilor 11 ani, IDEO a trecut în revistă 70 de provocări împreună cu parteneri care sunt pasionați de crearea unui impact pozitiv în lumea noastră. Crearea de design pentru prosperarea digitală este un teritoriu necunoscut, și de aceea compania Riot este entuziasmată să facă echipă cu IDEO pentru a încuraja perspective diverse și a cataliza noi idei care pot contribui la construirea și sprijinirea de spații online înfloritoare, care să prospere.

Provocarea ''Crearea de design pentru prosperarea digitală'' este deschisă academicienilor, managerilor de comunități, educatorilor, designerilor, developerilor, inovatorilor, părinților, cercetătorilor, elevilor și studenților, precum și tuturor celorlalte persoane care sunt devotate creării de design pentru spații digitale. Participanții din toată lumea se vor putea inspira din trei subiecte de cercetare la crearea inovațiilor și designurilor lor: ''Crearea de design pentru vocile marginalizate'', ''Încurajarea spațiilor digitale sănătoase și rezistente'' și ''Construirea unui viitor pentru copii și familii''. 

Trimiterile câștigătoare vor primi finanțare și sprijin din partea IDEO și a Riot Games, pentru a le ajuta autorii să-și implementeze ideile, în speranța de a stabili prosperarea digitală ca punct de referință înalt pentru întreaga industrie. Câștigătorii vor fi anunțați la finele lunii noiembrie 2022. Pentru a afla mai multe despre provocare și pentru a vă trimite designurile, accesați openideo.com.