Februarie este Luna istoriei afro-americane în S.U.A. În fiecare an, Riot Noir, grupul nostru de incluziune al Rioterilor pentru angajații de culoare, dă totul ca să sărbătorească cultura afro-americană la Riot, iar anul acesta a fost la fel. Prezentând voci și povești de culoare, am petrecut Luna istoriei afro-americane cultivând spiritul comunității în cadrul Riot și cu profesioniștii de culoare din lumea tehnologiei. 

Tema pe care a stabilit-o Riot Noir pentru Luna istoriei afro-americane 2023 a fost ''Să ne spunem poveștile: amplificarea vocilor de culoare din gaming''. Această temă a luat o varietate de forme de-a lungul lunii, incluzând evenimente de networking, videoclipuri și grupuri educative. Iată o prezentare a tot ceea ce s-a întâmplat la Riot în Luna istoriei afro-americane de anul acesta. 

Evenimentul de lansare organizat de Riot Noir

Luna a început cu o lansare pe măsură. Cu muzica asigurată de Rioterul Seth Smith, cu mâncare și o mulțime de jocuri, acesta a fost un eveniment menit să-i aducă laolaltă pe membrii Riot Noir în campusul principal al Riot, pentru a sărbători începutul lunii. 

 

 

Târgul de joburi al asociației studenților de culoare de la USC

Studenții sunt viitorul Riot și al gaming-ului în general. Dacă vrem să creăm mai multe oportunități pentru liderii de culoare din industria de gaming, trebuie să mergem să-i cunoaștem pe studenți pe terenul lor. Membrii Riot Noir s-au alăturat echipei noastre pentru programe universitare și au mers în campusul USC, unde au socializat cu studenți de culoare, le-au împărtășit din experiența lor și din cunoștințele despre industria de gaming și au împărțit produse Riot.

 

 

Brunch cu membrii industriei la centrul de tehnologie SoLa

SoLa Technology and Entrepreneurship Center, susținut de Riot Games, a avut marea deschidere în 2022. Centrul oferă educație tehnologică gratuită comunității din sudul Los Angelesului. Peste o mie de elevi, de la copii care abia încep să meargă la școală până la adolescenții care coordonează programe în cadrul centrului vor putea să capete experiență și să învețe la centrul de tehnologie în fiecare an.

Finanțat parțial de o donație de 2,25 milioane USD din partea Riot Games, Centrul de tehnologie face parte din angajamentul nostru de a crea mai multe oportunități pentru ca studenții afro-americani și latinoamericani să intre în lumea gaming-ului.

Pe lângă faptul că are un spațiu de învățare pentru studenți, SoLa reprezintă și un loc de întâlnire pentru profesioniștii de culoare care fac parte în prezent din industria de gaming și oferă modele generației viitoare de lideri de culoare din tehnologie.

Riot Noir a invitat la centru peste 150 de profesioniști de culoare din companii ca Netflix, TikTok, Naughty Dog, EA și Meta, pentru a socializa, explora Centrul de tehnologie și contribui la creșterea comunității de persoane de culoare din domeniile lor.

Luna istoriei afro-americane în campusul Riot

La sediul nostru central din Los Angeles, muzica din diverse generații și genuri, aleasă de membrii Riot Noir, a răsunat din boxele din întreg campusul pe tot parcursul lunii. De la Aretha Franklin la Anderson Paak și Beyonce, muzica pentru Luna istoriei afro-americane a sărbătorit peste un secol de artiști de culoare.

Bucătarii de la NOMs, cantina campusului, au contribuit și ei, creând niște meniuri speciale pentru a sărbători Luna istoriei afro-americane, fiecare fel de mâncare fiind numit după un personaj de culoare din jocurile noastre.

Primul pe listă a fost meniul pentru suflet, alcătuit din creveții lui Ekko cu terci de mălai ''Paradox temporal'', macaroanele cu brânză înflăcărate ale lui Phoenix și somnul prăjit de Bilgewater al lui Pyke.

După meniul pentru suflet, echipa a creat un meniu cu teme specifice diasporei africane. Acesta oferea feluri inspirate de Maroc, Etiopia, Nigeria și alte locuri de pe tot continentul african, care se laudă cu o bucătărie uimitoare.

Acest meniu a inclus lucruri precum tocănița de vițel Awaze cu lipie Injera à la ''Scânteierea'' lui Lucian, plăcintele cu carne în formă de Ntofo ale lui K'Sante și carnea de capră fiartă înăbușit și afumată stil ''Nebuloasa Astrei'', cu orez Jollof. NOMs merită toate complimentele din lume pentru ambele meniuri, Rioterii adunându-se ca să savureze ambele prânzuri delicioase.

Amplificarea vocilor de culoare

Tematica lunii s-a axat pe împărtășirea poveștilor Rioterilor de culoare. Prin articole, videoclipuri și grupuri de discuții, în această lună au fost prezentate povești ale membrilor Riot Noir, care au vorbit fiecare despre felul în care cultura și identitatea lor ne influențează activitatea profesională de zi cu zi.

În cadrul seriei ''Get To Know'', artistul de design vizual pentru Teamfight Tactics Kenneshia ''Squeaky'' Cox a vorbit despre motivele pentru care îi place atât de mult să lucreze în gaming, despre importanța creării unei reprezentări mai solide în jocuri și despre jocurile și albumele ei preferate. 

Michael White, și el artist de design vizual, a discutat despre personajele lui preferate din jocul Tekken, despre amplul univers al gaming-ului și despre muzica pe care o ascultă în timp ce lucrează la arta sa.

Managerul de produs pentru League of Legends Austin Taylor a discutat despre pasiunea lui pentru jocul Monster Hunter, despre motivele care îl fac să lucreze cu entuziasm la Riot și despre ce anume ar lua neapărat cu el pe o insulă pustie.

Am stat de vorbă și cu Nicole Redd-McIntosh, patiserul nostru șef, despre deserturile unice pe care le-a făcut pentru meniurile speciale de Luna istoriei afro-americane de la NOMs. Ea ne-a împărtășit istoria din spatele acestor deserturi și de ce anume plăcinta cu cartof dulce și tarta cu piersici îi amintesc de familia ei.

Pentru a încheia luna, am organizat un grup de discuții cu oaspeți din întreaga companie Riot, intitulat ''Amplificarea vocilor prin intermediul reprezentării în jocuri''. Această discuție de o oră a constat într-o prezentare a eforturilor de diversitate în joc ale Riot și într-o conversație despre reprezentarea în gaming, care ne-a sărbătorit realizările și totodată a recunoscut câte mai sunt încă de făcut.

Așteptăm cu nerăbdare restul anului 2023

La Riot nu sărbătorim vocile de culoare doar câte o lună pe an. Ne concentrăm asupra extinderii oportunităților pe întreg parcursul anului, participând la evenimente precum Afrotech, investind în locuri ca SoLa Technology and Entrepreneurship Center, colaborând cu grupuri precum Cxmmunity pentru a contribui la deschiderea mai multor oportunități în industriile eSports și de gaming pentru minoritățile slab reprezentate și căutând ocazii de a investi în dezvoltatorii de jocuri de culoare prin Fondul pentru fondatori slab reprezentați.

Luna istoriei afro-americane este o perioadă importantă pentru aducerea laolaltă a comunităților și împărtășirea experienței persoanelor de culoare din jocuri. De asemenea, este un moment în care Riot Noir să treacă în centrul atenției, ca să spună poveștile care au sens pentru membrii săi, cu scopul de a crea mai multe oportunități pentru profesioniștii de culoare din lumea tehnologiei și a gaming-ului.