În timp ce un avion zboară peste Istanbul, Turcia, agenții VALORANT coboară din el, pentru a căuta sursa unui mesaj amenințător. La sol, sunt întâmpinați de un fum negru, care-i împresoară cu propriile lor coșmaruri. Fade, agentul cu numărul 20 din Protocolul VALORANT, este iluminată de săgeata lui Sova în timp ce confruntă echipa.
Aceasta este o intrare în scenă promițătoare pentru inițiatorul din umbre. Dar dincolo de aparența ei întunecată, de ocupația de vânător de recompense și de abilitatea de a manipula coșmarurile, se află o femeie din Turcia.
''Ca femeie, trebuie să fii mai atentă la ceea ce se află în jurul tău'', a spus Nihan Dinç, un supervizor de management de brand care lucrează la sediul Riot din Istanbul. ''Fade este puternică și un pic înfricoșătoare. Dar în același timp este conștientă permanent de ceea ce se află în jur, urmărește constant unde sunt ceilalți oameni. Este o experiență împărtășită de multe femei.''
Pe parcursul creării unui nou agent, trebuie luate o mulțime de decizii. Echipa care se ocupă cu designul personajelor din VALORANT trebuie să își dea seama ce rol îndeplinește acesta în joc, cum să creeze identitatea unică a respectivului agent și cum își găsește acesta locul în Protocolul VALORANT. De asemenea, trebuie să stabilească cine este agentul în esența sa, o decizie care adesea începe cu locul său de origine.
Visele sunt un element foarte important din cultura turcă, așa că faptul că Fade se ocupă de coșmaruri a integrat-o perfect în originea sa turcă. În plus, sunt o mulțime de jucători de VALORANT pasionați în Turcia, care s-ar putea vedea reprezentați în joc. Așa că, pentru a se asigura că specificul turc al lui Fade este autentic, echipa care se ocupă cu designul personajelor din VALORANT a colaborat direct cu Rioterii din Istanbul. Prima decizie importantă a fost sexul agentului.
''Femeile au parte de o reprezentare mai redusă în gaming și asta e valabil și în Turcia'', a spus Bahadir Guven, manager de comunitate care lucrează în sediul din Istanbul încă din 2012. ''Ne-am dorit ca jucătorii noștri să se bucure de o reprezentare feminină puternică. Să fie o persoană pe care s-o admire, cineva care să le reprezinte cultura și locul în lumea gaming-ului.''
Ochi buni pentru detalii
După ce echipa VALORANT a stabilit bazele, a trecut la detalii. Totul la Fade, de la hainele la abilitățile și la replicile ei, este înrădăcinat în cultura turcă. Cel mai proeminent dintre aceste detalii este mărgeaua turcească împotriva deochiului. Având o istorie de mii de ani, ochiul protector joacă în continuare un rol important în toată Turcia zilelor noastre.
''Dacă intri în casa unor turci, vei vedea acolo un ochi protector'', a spus Bahadir. ''Este o tradiție și un simbol care vine din vremuri străvechi, de la Zeul cerului, Tengri. Mărgeaua împotriva deochiului ține la distanță invidia, spiritele rele, ghinionul și răul. Când am știut că Fade se ocupă de coșmaruri, ne-am gândit imediat la mărgeaua împotriva deochiului ca la un mod de a o proteja de propriile coșmaruri, chiar dacă le vede pe ale celorlalți.''
Fade poartă ochiul protector drept în mijlocul costumului ei, acolo unde poate sta de pază permanent ca să depisteze orice spirite rele. Mâinile ei sunt împodobite cu henna, picturi pe piele cu o istorie de peste 5.000 de ani.
''Henna nu este specifică doar turcilor, dar aceștia o folosesc deseori la ocazii importante'', a spus Sertac Kilici, manager al echipei din Istanbul care adaptează pentru Turcia toate jocurile noastre. ''Picturile cu henna reprezintă un ritual de trecere. Le vezi adesea la nunți. La Fade, henna nu apare doar pe mâini, ci și în abilitatea ei supremă.''
Suprema lui Fade este una dintre cele mai intense vizual din VALORANT de până acum. Modele complexe din henna se răspândesc din sfera ei, acoperind o întreagă locație. Dacă prind un adversar, acesta își va pierde puterile, va asurzi și va fi urmărit.
Asigură-te că nu ești prins(ă), pentru că altfel e greu să nu ai senzația că Fade te așteaptă după fiecare colț. Iar dacă o face, nu vei putea s-o auzi. Te va urmări ca o pisică noaptea.
''Pisicile sunt un element foarte important din cultura turcă'', a spus Nihan. ''În Istanbul, și peste tot în Turcia, întâlnești pisici vagabonde care sunt hrănite de localnici. Ele fac parte din cartier. Dacă vezi o pisică în fața unei moschei, știi că ești în Istanbul. De asemenea, în Turcia credem că pisicile văd și simt energia negativă, ceea ce rezonează îndeaproape cu identitatea lui Fade.''
Pe bocancii lui Fade, inspirația ei felină este reprezentată de modelul unei lăbuțe de pisică pe tălpi. Pentru Fade și pentru echipa care se ocupă cu designul personajelor din VALORANT, reprezentarea apare în toate detaliile. Scopul echipei a fost s-o facă pe Fade să aibă specific turcesc, fără a fi un stereotip.
În pofida întunericului, familiaritatea lui Fade strălucește vizibil
''Când i-am anunțat pe jucători că va sosi un agent turc, aceștia ne-au contactat imediat'', a spus Sertac. ''Ei ne-au zis că nu vor să vadă un personaj cu fes sau cu o cămilă. Așa s-au văzut reprezentați inadecvat turcii de Occident, și sunt mai mult de atât, suntem mai mult de atât.''
Așa că, atunci când jucătorii din Turcia au văzut-o pe Fade pentru prima oară, reacțiile n-au întârziat să apară din abundență. Printre nenumărații jucători din toată lumea care făceau comentarii privind înfățișarea sexy a agentului, se regăseau și reflexii sincere ale unei reprezentări fidele.
''Jucătorii au spus: «A, e o fată din Kadıköy» – o zonă din centrul Istanbulului populară printre tineri'', a spus Bahadir. ''E grozav să vezi că un personaj turc nu trebuie să fie înrădăcinat în ceva străvechi din cultura noastră ca să reprezinte Turcia. Ea e o persoană pe care ai putea s-o vezi pe o stradă din Istanbul, și asta ne place atât de mult la Fade.''
''Un alt jucător a zis: «Sunt sigur că am petrecut ceva timp cu fata asta la un moment dat»'', a adăugat Irem Yildiz, care se ocupă de comunicări de marketing la Istanbul. ''Jucătorii turci o văd ca pe cineva pe care-l știu sau îl recunosc. Acesta a fost cel mai important lucru pentru noi.''
Jucătorii turci se vor vedea oglindiți în înfățișarea lui Fade, dar la fel de bine ar putea înclina spre stilul ei de joc. Unii dintre cei mai buni jucători de VALORANT din lume provin din Turcia, incluzându-l pe Mehmet Yağız ''cNed'' İpek, duelistul de elită al Acend, care a ajutat echipa să devină prima campioană mondială de VALORANT în 2021.
''Gameplay-ul lui Fade și locul ei printre ceilalți agenți sunt foarte potrivite jucătorilor turci'', a spus Bahadir. ''Jucătorilor turci le place să se remarce individual. Le place să doboare adversarii unu-la-unu. Așa că faptul că Fade poate să urmărească un agent din echipa adversă și să-l izoleze auditiv și vizual de echipa sa îi ușurează misiunea unui jucător turc, acesta putând să-l urmărească de unul singur – iar asta era deja ceea ce-i plăcea să facă.''
Atât în cadrul VALORANT Champions Tour, cât și al VALORANT Game Changers, jucătorii turci se laudă mereu cu măiestria lor. Indiferent în ce mod se încadrează cel mai bine Fade în jocul meta, cu siguranță jucătorii profesioniști turci vor fi printre primii care se vor strădui să-l descopere.
''Știu că oamenii o să se descurce bine cu acest agent și că-i vor pune în valoare abilitățile. Sperăm doar că n-am făcut-o prea puternică, pentru că, dacă am fi vreodată nevoiți să-i aplicăm un nerf lui Fade, ar trebui să ne îmbunătățim măsurile de securitate'', a glumit Nihan. ''Existența unui agent turc pur și simplu înseamnă enorm pentru întreaga comunitate turcă. Deja vedem cât de mult o îndrăgește comunitatea și asta ne face foarte fericiți.''
Pe măsură ce povestea lui Fade continuă să se desfășoare, relațiile ei cu ceilalți agenți VALORANT, sursa puterii ei misterioase și legătura ei cu țara de origine vor deveni tot mai clare. Între timp, spor la vânătoarea de coșmaruri.